[G2:358] Capitala Culturală Europeană Sibiu 2007 a dat startul în aceste zile unor evenimente care aduc istoria şi tradiţia faţă în faţă. Cei mai tineri artişti meşteşugari rivalizează cu domniţele şi cavalerii medievali într-un grandios spectacol de imagine şi de îndemânare.
Câteva zeci de tineri au inaugurat în acest sfârşit de săptămână cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Medieval de la Sibiu “Cetăţi Transilvane”. Cu platoşe, săbii, căşti şi o atitudine sobră, având la braţ domniţe frumoase, cavalerii sunt gata oricând să apere onoarea dragostei, dar şi a cetăţii. “Cavalerii Cetăţii Roşii”, “Cavalerii de Sibiu”, “Argoticii” ori “Cavalerii de Transilvania”, alături de invitaţi din ţară şi din străinătate, şi-au întins corturile în Piaţa Mare a Sibiului, ca într-o tabără de binemeritată odihnă după un drum de secole parcurs pentru a ajunge în zilele noastre. Săbiile strălucitoare fac să zăngăne zidurile Sibiului, în timp ce, la colţurile de stradă, trenele lungi ale domniţelor te transportă în trecut, răpindu-te din decorul unui oraş devenit mit.
În pieţele centrale şi pe caldarâmul pietruit al străzilor strâmte, cetatea răsună din nou a copite de cai. Înaintea cavalerilor, de după un colţ, aerul este împuns de suliţe lungi. E cavaleria uşoară “Transilvania” a celor de la Csabafiak. Cu priviri aprige, la trap sau în plimbare, ostaşii medievali trec din nou prin Sibiu, la fel ca în secolul al XIII-lea.